Antreprenoriat · May 29, 2021

Cum infiintez o firma – ghidul incepatorului

Ca sa devii antreprenor cu acte in regula trebuie sa infiintezi o firma, indiferent ca este PFA (Persoana Fizica Autorizata) sau SRL (Societate cu Raspundere Limitata). 

Care sunt pasii, in linii mari, pentru a-ti deschide propria firma?

  1. Incepem cu inceputul: sa ai o idee de afacere – bine si atent documentata. Poate pare redundant, insa ideea de afacere este adesea cel mai greu pas si cea mai dificila decizie pentru majoritatea antreprenorilor. 
  2. Apoi sa alegi un nume – inainte sa te decizi sau sa te atasezi de un nume pentru noua ta firma, ar fi indicat sa verifici daca mai exista o alta firma cu acelasi nume. Verificarea asta o faci la Registrul Comertului prin completarea unei cereri speciale sau pe www.onrc.ro. Iar apoi ar fi oportun sa verifici si in mediul online, la Registrul de Domenii  ROTLD (Romania Top Level Domain). E bine de stiut ca numele cu care iti inregistrezi business-ul la Registrul Comertului nu trebuie sa fie neaparat si numele site-ului, sau cel “comercial”, pe care il afisezi public.
  3. Acum chiar trebuie sa decizi daca vrei sa iti inregistrezi afacerea ca SRL sau PFA. Nu voi intra in detalii despre ce inseamna fiecare, cu avantajele si dezavantajele lor, poti afla asta foarte simplu dintr-un Google search, de la specialisti in domeniu, sau de la alti autori care s-au documentat in prealabil, cum am facut si eu. Ce te sfatuiesc eu sa faci este sa iei legatura personal cu un contabil sau avocat, care sa iti explice toate detaliile si sa iti raspunda la toate nelamuririle – oricum vei avea nevoie si de unul si de celalalt cand decizi sa pornesti business-ul.
  4. Apoi vei face un contract de comodat pentru sediul firmei si al masinii (daca e cazul) – aici intervine avocatul, care te ajuta sa te asiguri ca actele sunt in ordine. Impreuna cu acest contract va trebui sa obtii si acordul vecinilor si al asociatiei de proprietari (din nou, daca este cazul).
  5. Urmeaza actul constitutiv, pe care cel mai indicat ar fi sa il realizezi tot cu ajutorul unui avocat. In acest contract vei cuprinde si lista codurilor CAEN, care definesc activitatea business-ului tau – in cazul in care ai optat pentru un SRL. 
  6. Este momentul sa mergi la Registrul Comertului, unde vei completa formulare speciale, vei plati taxele aferenta si vei depune dosarul cu actele necesare infiintarii firmei. Tot de aici vei ridica documentele care ateste infiintarea firmei, in cateva zile lucratoare de la depunerea dosarului.
  7. Daca nu ai facut-o pana acum, este momentul sa iei legatura cu un contabil care te va ajuta periodic cu declaratiile fiscale si intreaga parte contabila – cel mai adesea detinatorii de PFA se ocupa singuri de partea contabila, dar decizia iti apartine, desigur.
  8. Felicitari, poti incepe in mod oficial activitatea firmei, acum esti o businessmom veritabila!
Sursa foto: Canva

Vreau sa subliniez inca o data faptul ca este foarte important sa iti iei informatiile si detaliile de la persoane se specialitate. Vorbeste cu un avocat sau un contabil, pune toate intrebarile ca sa fii lamurita despre ce inseamna sa ai o firma. Este o responsibilitate mare, care vine la pachet si multa munca, asa ca este important sa fii un bun profesionist inca de la inceput de drum.

Mult succes!